Cezara Kolesnik

– Într-un interviu, ai menționat, că „pentru a supravieţui în Moldova, ar trebui să fii tanc”. În alte țări nu e așa sentiment? Sau în general, lumea capitalistă te face să te simți „tanc”, nu? Mereu competitiv, mereu conectat, insensibil. Ce te face „tanc” în Moldova?

– Nu cred ca lumea capitalistă te face „tanc”, cred că te face robot. În acel interviu m-am referit la sentimentul că trebuie să fii „tanc” ca să nu te lași călcat în picioare de alții. În Moldova, am impresia, că nu prea există spațiu personal și distanță, orice trece pe lângă tine trebuie neaparat să te atingă, bruscheze sau să ți se bage în suflet, sau, și mai bine, să te învețe ceva, să te pună la punct. Am trăit asta foarte des la Chișinău. Trebuie sa fii „tanc”, ca să nu simți nimic din asta și să nu-ți pese să fii așa masiv, monolit și cu piese care nu se detașează.

Duci lipsă de comunitate în Moldova?

Nu, nici în Moldova, nici în alta parte, nu prea sunt atașată de ideea comunității, îmi plac întâlnirile „ tete a tete”  unde spațiul de discuție să ramână un moment privilegiat. Mă plictisește agitația și vorbăraia, desigur, comunitatea nu e despre asta, dar așa asociez eu cuvântul.

-Comunitate nu e neaparat lume peste lume. Poate fi mahalaua, vecinul de peste gard, la care mergi după sare ori două fire de busuioc. Oameni cu care co-creezi un spațiu, la asta mă refeream.

-Dacă te referi la mahala în asa sens, cred ca e important să găsești oamenii care vibrează la fel și poți fi liber, dar asta nu neaparat e vecinul. Revin la ideea spațiului personal, acest lucru e cam complicat în „mahala”, vecinătatea din Moldova, de exemplu.

-Ce fel de copac te simți în Moldova? Înflorit ori ba? 🙂

-Mă simt o iarbă pe un deal, aproape ca în pictura „Meditație” realizată acum în perioada de carantină, când te apropii, descoperi o lume întreagă.

-Iarbă pe lângă copaci?

-Când am zis iarbă, e despre un loc foarte special, pe un deal, lângă satul Poiana, unde există așa o iarbă care e foarte aproape de cer.

Unde mai ușor vine dorința de a picta, în Moldova ori Belgia? De ce?

-Încerc să combin stări diferite de spirit, acolo, aici.Cred ca e mai usor, tehnic vorbind, în Belgia, fiindcă am un atelier mare, dar Moldova ramâne un rezervor de impresii și idei.

-Spune-mi mai multe despre Cornești.

-Este locul unde stelele sunt cel mai aproape. 

-Se cere acum și o poezie:)

 -„Lîngă lacul cel albastru…” care, în realitate, e o băltoacă.

– Crezi în faptul că orice om e artist? Ori doar cei cu un grad sporit de sensibilitate?

-Cred că oamenii ar trebui să acorde mai mult timp activităților creative, dar „artist” e un pic altă istorie, artistul e cel care are și un mesaj de spus și îl asumă, cel care inițiază un dialog invizibil cu un public, cel care oferă posibilitățile unor insule. Nu cred ca toți au dorința de a se „deschide” și „expune”  în fața altora, aceasta necesită o doză de curaj și maturitate.

-Curajul de a fi vulnerabil îl face pe artist… artist?

-Cred că în expresia artistică e vorba de „dezgolire”. E curajos să-ți poți asuma vulnerabilitatea fără a supra-analiza.

– Am ajuns la concluzia că fiecare artist are nevoie de un ritual care îi permite să se conecteze cu sine, cu Universul pentru a crea ceva. Cum te induci în acestă stare? Sau vine cumva de la sine?

-Cred că sunt mai multe momente care mă ajută să mă concentrez, unul universal, este momentul când îmi curăț paleta și fac ordine pe masa de lucru, asta, cumva, inițiază niște procese mai creative.

Fiecare își are propria meditație, care-i a ta?

-Meditez cred că mult și diferit 🙂 dar m-am prins la ideea că intru în proces meditativ când prepar o nouă pânză, cu straturi succesive de gesso, un proces destul de plictisitor, dar atât de prezent, se deschide un spațiu de discuție cu acest nou support, care încep să mi-l aproprii, să-l îmblânzesc, să-l fac al meu, să lucreze cu mine.

-Ce te face fericită?

-Zilele de vară mă fac foarte fericită, plimbările pe dealuri, de fapt, orice timp lung petrecut în natură, plaje pustii sau păduri, statul la rug, dormitul sub stele, mersul desculț prin iarbă, scriind asta îmi dau seama ca sună foarte „miau” romantic:)

-Acest virus a schimbat multe și în lumea artei ori nu esti de acord? Vom trece la expoziții online? Iți place aceasta idee?

 -Sper ca nu vom trece total la online, asta ar fi complet un antisens al creației. O lucrare nu e doar o imagine, e și o energie pe care o simți doar în contactul direct. Plus, sunt multe forme în arta contemporană, care nu-și au sensul decât în  spațiu real, imersiv; o performanță sau o instalație privită ca un video nu are decât un sens documentar, nu poți interacționa și respectiv, simți.

-Lumea modernă se va robotiza, crezi că în artă roboții au vreo șansă?

-Șanse cred că au, sper să nu aiba și orgolii 🙂

-Șanse au? De ce? Arta doar nu este făcută din coduri:) Ori vor avea și ei trăiri și simțuri?

-Cred că vom ajunge să vedem și roboți cu trăiri, cât de aproape vor fi ele de ale noastre nu știu, încă nu-mi pot imagina așa o lume.

-Ai pierdut vreodata credința în tot ceea ce faci? 

-Sigur, au fost momente și momente, mai degrabă am pierdut sensul, a fost nevoie de un mare restart în întreaga mea existență. Cred ca noi, periodic, avem nevoie de restartare și de răspunsuri sincere la întrebări simple: ești acolo unde îți dorești?! lucrul tău îți aduce satisfacție, sens?! ești cu persoana care îți corespunde?! etc. Cumva e nevoie peridoc să ne verificăm busola interioară.

-Aha, să-ți curăți lentila?!

-Exact!

-Ce reminder ar trebui să existe în capurile noastre, ca să nu ne lăsăm pradă disperării? Ai vreun antidepresant?

-Cred că întrebările de mai sus și mai ales răspunsurile la aceste întrebări.

„Noi toți învățăm de la popor” zicea Tolstoy, tu ce ai învățat de la propriul popor?

-Am învățat exact ceea ce acest popor încă nu a ajuns să învețe: să nu mă las călcată în picioare, umilită, manipulată, să-mi cunosc valorile și defectele fără a cădea în extreme. Să cred că ne putem realiza visele, că nu există căi ușoare, că nimeni nu e vinovat de istoria ta, că oricând totul poate deveni frumos atunci când pui suflet în ce faci și să crezi, mult.  Să apreciezi valoarea ta umană, să ai memorie bună, să nu te formalizezi, să nu-ți fie frică să ieși din cadrane definite, să o apuci pe acolo unde îți spune inima și intuiția. 

Vrei să te întorci acasă? Ce este pentru tine acasă?

-Am primit des întrebarea asta. Sunt momente când vreau să mă întorc în Moldova, dar acea Moldovă nu mai există.

Există alta în care cu greu îmi găsesc reperele. Nu vreau să scuip în țara de care mi-e dor și nu mai există, dar mi se face greu pe suflet când revin în Moldova, simt disperarea și haosul din priviri și foarte multă răutate, mai ales în ultimii ani simt asta tot mai acut.

 La Cornești mai regăsesc bucurii, poate fiindcă m-am izolat cumva de restul realităților de acolo. Casa pentru mine a devenit un concept mai vag. Am acest sentiment de revenire acasă și când mă reîntorc la Bruxelles.

-Un viitor artist trebuie neapărat să treacă prin facultate?

-Nu neapărat prin facultate, dar o instruire, inițiere și contacte în lumea artistică ajută la formarea unui tânăr artist.

-Cum să înțeleagă părinții că copilul său are un potențial mare de a devini artist? Cum să nu se sperie și să-l îndrume corect?

-Cred că mama trebuie doar să-și iubească copilul și să nu-l încurce cu propriile frici și proiecții:) 

-Ce îl formează pe un artist?

-Un mediu cultural, fără îndoială.

-Mediu cultural din țară?

-Da, din țara unde locuiește.

-Ce prezintă pictura finalizată? Conștientul, inconștientul, legătura cu Dumnezeu, Universul ori…?

– Pentru mine reprezintă un portal prin care te conectezi cu ce vrei tu.

-Cu ce te conectezi tu? Cu propriul copil, cu natura, reieșind din lucrărie tale. Ce îți dă această conexiune?

-Desigur că depinde de subiectul la care lucrez, dar am observat că natura și copilul interior sunt acele două elemente care nu le pot separa în procesul de creație, revin la ele și călătoresc în afara timpului, undeva prin păduri, dealuri, râpi înflorite.

De cât are nevoie un om să fie fericit?

-De cât mai puțină rutină și cât mai mult aer.

Ce înseamnă rutină în cazul dat? Nu obosești de la atâtea schimbări per zi? Fericirea nu e oare în noi?

– Când zic rutină mă refer la acele lucruri care le facem automat și zilele seamănă între ele, nu zic că trebuie să facem schimbări de tot felul, poate e necesar o mai multă prezență în acțiunile simple, o conștientizare a gesturilor și a gândurilor. Fericirea e în noi, dacă o scoatem la lumină, atunci toate lucrurile simple, cotidiane pot deveni o sursă de plenitudine.

 E foarte fin hotarul între  ce numești tu „ritual„  și ce numesc eu „rutină”, diferența e în prezență.

– Descrie o zi „zen” 🙂

– Sunt zile când mă pot dedica complet picturii, când simt că nu sunt hotare între mine și ce produc, sentimentul de comuniune cu propiul eu, contopire, când nu mai există timpul pe care obișnuim să-l calculam.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: