“Moldova pentru mine e acea prietenă, care e ruptă din vreun film de Tarkovsky-Tarantino-Balabanov-Terayama, ascultă în căști Țoi, Maria Tănase, Krug și Nirvana, pe care uiți s-o suni cu lunile, care te iartă, la care poți mereu să vii, cu rimelul întins pe obraji, de plâns, cu părul slimos, la 3 noaptea și ea să nu te întrebe nimic, doar să-ți toarne un pahar de vin, să te privească ca mama și să te-ntrebe: “ți-e oleacă mai bine, mmm?” Gliukva
***
„Молдова для меня – моя родина ) Мне нравится ее пейзажи, ее люди, ее языки, ее вкусности и музыка. Я пропитана ею и рада, что могу быть ей полезна.” Elena Culic
***
„Moldova is a place that holds so much complexity, its people, its history, its relationships within and outside. All of this beautiful complexity I found in everyday things permeating everything. It is an important period of my life. It is home (one of few I have had), people I love, close friendships. It is at once a place I feel I know intimately but also in other ways it is elusive, distant. In a less serious tone but perhaps even more profound, Moldova to me is: coffee meets with a friend that can last for hours in endless conversations, walks in Valeamorilor Park in any weather, longest grey winters, delicious tomato salad in summer, my favorite chicken soup, not having to make plans in the weekend because you will always bump into friends somewhere, breathtaking Old Orhei. Amazing wine anywhere and any time. Friendships. ” Jale Sultanli (Azerbajan)
***
„Moldova mea e despre amintiri. Păsărica care cînta dimineața tare pe copacul de lîngă casa bunicilor, pot jura că mai frumos tril de păsărele nu am întîlnit in viața mea. Bujorul care a rămas singur, abondonat, la pragul casei părăsite și care din an în an tot înflorește de parca ar avea pentru cine. De fiecare dată cînd mergem la Paștele Blajinilor, eu trag o fugă la casa bunicilor să-l văd dacă mai este. Of, este, este și mă bucură cu aroma lui. Pot pleca liniștită. Dar numai liniștită nu poți ramîne după ce vezi satul fără de oameni și tot mai multe case abandonate.Cel mai frumos cer înstelat, care este numai acolo, la țară. Piciorușele spălate în lighean, pe prag, după o zi torida de vară, cu alergări pe toate dealurile dimprejur.Ceaiul din romanițele culese din ogradă și biscuiții cu unt.Aleea de castani, pe care mergeam dimineața, spre universitate.Primăverele mele studențești, cu aroma copacilor infloriți. Cea mai frumoasă lună de mai pe care o găsesc doar în Chișinău. Discuțiile cele mai interesante cu prietenele pe la vreo terasă.Totul a rămas acolo, în Moldova!Sau poate doar în amintiri.” Gabriela Rotaru
***
„Молдова для меня – это зона планеты, где мне случилось родиться. Со своими плюсами и минусами она мне близка по духу и дорога́ и на пару с моими любимыми является моим домом.” Tam Tararam
***
„Moldova for me is the hipsters’ dream (except for the pesticides, plastic bags and corruption. Delete those from the picture, please). The planet should write Moldovans a thank you letter and reward them with a giant plăcintă (the ultimate dream for any true Moldovan).” Marian Manni (Estonia)
***
„С Молдовой (особенно с Кишиневом) у меня странные отношения. Мой друг Юра говорит, что это стокгольмский синдром. Я уезжаю отсюда, то одна стажировка, то другая, но всегда возвращаюсь. Молдова – это немножко театр абсурда Эжена Ионеско, картины Босха под музыку Zdob și Zdub. Местами она настолько красивая, что больно глазам. Местами – настолько абсурдная и парадоксальная, что невольно ловишь себя на мысли „то ли лыжи не едут, то ли со мной что-то не так”. При всём при этом – я всё ещё здесь, я живу здесь, и, что удивительно, планирую здесь жить.” Ecaterina Postolati
Matineurile sunt într-un capitol aparte al copilăriei noastre. Majoritatea din fete au fost costumate în fulguțe, vulpițe, veverițe, iar băieții – iepurași, urși, ciobănași, cineva a fost mazăre (я горох, я не плох, съешь пока я не засох), altcineva a fost varză (я капуста – пусто-пусто), scufițe roșii, purceluși și babe cloanțe. Noi am întrebat prietenii Mahalei, să ne povestească istoriile sale legate de matineurile de la grădi și ce impact au avut ele.
Utrenic la sadic. Decembrie 1971. (c) Galina Roșca
„Mama mă transforma în fulgușor la toate matineele. Rochiță albă simplă și multe flori din „auraș”. Brrrrrr! Parcă simt și acum aurașu’ ghimpos pe mâini, la gât. Dar mă simțeam frumoasă, chitită – plăcută amintire. Iar la un matineu, educătoarea noastră se îmbrăcase în Moș Crăciun. Ceeeeee mai plângeam, mă speriase vocea feminină a moșului. Iar despre circul de Anul Nou tot am o amintire. La un antract, la brad, Moșu chema selectiv copiii care să zică o poezie și primeau în schimb cadou. Cât n-am urlat și sărit cu mâna în sus, nu m-a ales. Mama zicea că ăia aleși erau după o careva listă achitată preventiv, de asta mă ignora Moșu Nu țin minte ziua când nu mai credeam în moș, dar matincă asta era încă de la grădiniță Anyway, am crescut parcă om normal, fără traume, just life experience.” Iris Crețu
„Părinții mi-au spus că voi avea cea mai scumpă și cea mai frumoasă rochie la matineu. Așa și mă simțeam, după cum se vede în poză.Шальная императрица )))” An Na
„Nu mi-a plăcut deloc, nici o clipă. Chiar dacă mă bucuram de compania și anturajul copiilor asta nu mă ajuta nici un pic să ignor mirosul de cașa pe care nu îl sufeream, cuvîntul “galgoci” care nu știam ce înseamnă și îmi era rușine o vreme să întreb, apoi am intuit eu ce e asta, săpunul cela maro de cămăși și faptul că trebuia să fac treaba mică cu cîțiva martori (de asta nu făceam) și fărîmiturile de biscuți mereu lipite de palmele mereu transpirate ale colegilor mei. Îmi plăceau doar sărbătorile – eu eram chitită și recitam perfect poeziile! Iaca de era fiecare zi un spectacol și eu diva principală … ei asta ar fi fost altă treabă!” Anastasia Taburceanu
„Костюм хлопушки – мама шила.” Elena Culic
А это – красная шапочка – тоже маминых рук дело.
Подробностей не помню, но, по ходу, попытки петь на публике были уже тогда.
*и тенденция – волков не бояться, а затанцовывать
„Cea mai iubita ocupație de Crăciun – să spargem cu mama câteva jucării de brad până se fac pulbere și să o lipim pe coronița de carton vopsită în alb și albastru. Glitter old school!
La matineu, la grădiniță, ne-a adunat Moș Gerilă în jurul bradului și ne-a pus să urlăm cât mai tare „Ёлочка зажгись!” .. de vreo trei-patru ori la rând. Toți se bungheau la elochka, dar mie nu știu ce mi-a trebuit să mă uit în spate. Și am văzut tot mișmașul cu apariția miraculoasă a cadourilor pe scăunelul fiecărui copil… Eh, în vremea copilăriei dacă cineva îți distrăgea atenția, apoi măcar era pentru o cauză bună. ” Natalia Shelaru
„Într-un an (cred că ultimul sau penultimul de grădiniță), educatoarea s-a gândit să-mi deie rolul de Baba Cloanța, pentru matineul de Anul Nou. Eu, inițial, m-am întristat, m-am gândit “oare chiar așa de strașnică sunt?” I-am zis mamei. Mama s-a dus cu mine la educatoare și a zis că iată eu m-am întristat și a întrebat din ce motiv mi s-a dat rolul ăsta… Educatoarea a zis că asta e cel mai complicat rol și crede că doar eu l-aș putea interpreta. Mi-a plăcut explicația și am fost cea mai autentică Babă Cloanță :))” Arina Crețu
„Mustățile lu’ tata, cu promoroacă, când venea să mă ia cu săniuța, de la grădiniță. Vara ieșeam în chiloței albi, maiouri albe și golfici albi afară. Când zbura un avion deasupra noastră toți strigam: AVERTALIOTUL! AVERTALIOTUL! Pătlăgelele murate verzi cu hrișcă. Eu schimbam o lingura de hrișcă pe o patlajică murată. Costumul de vulpe la matineu, făcut din gulerul mamei de la palton. Bucle făcute cu bigudiuri și ars pielea de pe cap la matineu. Și desigur unica posibilitate, o dată pe an, de revelion să mă dau cu “blioski” a mamei, care erau taaare scumpe.” Laura Schulz
„Anul Nou 1972. Utrenic la sadic. Țin minte foarte bine momentul. Eu am uitat oleacă poezia și Ded Moroz îmi șoptește la ureche, el je știe tăt!” Galina Roșca
„Printre Iepuri” Galina Roșca
„La grădiniță erau multe lucruri numiau. Tre să dormi atunci când vrei să te joci, tre să mănânci când vrei să te joci, tre să te duci acasă atunci când vrei să te joci! Aveam prietene și prieteni, eram tare de joacă, eram de aventuri și neascultări și de distracție, cât mai multă distracție. Și uneori, când chiar nu puteam să dorm și făceam microscandal, Veruța, educatoarea, venea și mă lua cu ea și mă împletea și-mi cânta. Armonie! Și știam că atunci când afară ninge și e frig, mama se va îmbrăca degrabă în cel mai fine costum verde și noi vom face un microchef de revelion cu vecinii și o să mă joc cu cei doi baieți (care, de obicei, nu erau tare interesați de joacă cu mine că eram prea mică). Grădinița în decembrie era o poveste despre joacă și despre cum de-o convins pe Veruța să nu dorm. Cât ași da să merg acu la grădiniță pe vreo 2-3 ani.” Cris Robu
„Prin ’86, cred că e făcută această poză. Anul Nou atunci pentru mine însemna să poti mânca mandarine, cu nemiluita. Iar cadoul, de care mă bucuram si ce era mai bun, lăsam la urmă. Era punga cu ciocolate pe care mi-o lasă #MoșGerilă sub bradul natural.” Diana Panfil
„Despre amintiri – în general mi-aduc aminte cu drag de grădiniță, cu mici excepții:- кисель – vroaim să mă prefac că am murit numai să nu fiu nevoită să îl beau- zapekanka și cașa mannaia – frat-miu mă mai uita uneori lă grădiniță, telefoane mobile – ioc, și stăteam eu cu dădaca și iubitul ei în curtea grădiniței și așteptam… cred că atunci am auzit prima dată cuvinte necenzurate :))- cu foarte mare rușine trebuie să recunosc că uneori mă mai scăpam în chiloței și era o educatoare care reacționa extrem de adecvat, dar alta insista să întrebe în gura mare – IAR ???
Cât despre matineu, iată – 50 shades of vulpe, că asta era unicul costum pe care îl aveam” Dana Belicov
„Serbările de Revelion, de la Circ, unde mergeam cu verișorul mai mare. În antract ni se dădeau cadouri – bomboane Bucuria în cutie de plastic, în formă de brad sau Moș Crăciun.” Cristina Coscodan
„Îmi aduc aminte multe lucruri de la grădi. Doar ca la noi, se vorbea româna (cum se spunea atunci moldovenește)! Și mă lua de la grădi , de cele mai multe ori, tata! Si când am mers prima dată la grădi, am plâns și am bocit, strângând-l tot pe ” ticu”!!! mi-e dor de el.” Natalia Mateevici
„Am descoperit că Moș Crăciun e defapt educatoarea noastră. Am recunoscut-o după încaltaminte. Am încercat să le zic și altor copii, ei, însă, nu m-au crezut.” Dada Che
“Анул Ноу” asta înseamnă câteva gazete de perete în guaș la școală o noapte albă, un argint lipit de pod – ca cea mai tare distracție împreună cu sora mea))) Multă, multă zăpadă!!! O cămașă băiețească de baică era pricina certurilor cu mama. De ce tot anul am puratat-o și de anul nou treb ceva altceva!!!!??)))” Yulia Efros
„Defel luminoase – amintirile de la grădiniță. Eu eram des răcită și nu frecventam suficient pentru a avea un statut bine clădit. Cel mai mult îmi plăcea să fac aplicații și desene. Copiii erau răutacioși și niște maimuțoi. Educatoarea miza pe mine când era vorba de poezii și “recitaluri”, știam toate rolurile și puteam înlocui. Odată am corectat educatoarea, nu e corect “zelionca”, ci verde de briliant, nu s-a supărat. Fulgușor forever! Poza e din ultimul an de gradi, la scoala (liceu) a fost mai bine!” Lenuta Elena
„Mie îmi plăcea enorm de mult atunci când fiecare grupă picta desene pe geamuri – de la brazi la Moș Crăciun. Pentru mine era ceva unic și magic în acele desene pe geamuri. Și după aia făceam înconjurul grădiniței, mă uitam la fiecare geam și ziceam Wow!” Nati Vozian
„În ziua în care mă fotografiau, mă simțeam la convoi. Mă întrebam de ce ne impun să facem fotografii și nu ne dau mandarine. Îmi promiteau aici bomboane „Grileaj” pe care nu le suportam.” Irina Dubinski
„Tata meu, când o fost Moș Gerilă, singur s-a dat de gol când o zis: „Spune-i moșului o poezie și o să-ți dea tata o bomboană.” Laura Schulz
„Mă speria Moș Crăciun, mereu. Da ci, nu era de temut?” Natalia Gârbu
„La sigur coronița, care mi-o făcea mamica in ajun de matineu, din jucăriile stricate… așa de tare sclipea ca îmi părea ca nu exista nimic mai frumos!” Lucia Ceh
„Rochii albe decorate cu argint pentru brad, ciupici în ciorapi albi, cu pom-pom de argint, pentru brad și desigur o coroniță (tot din argint pentru brad).” Irina Straistean
„La un matineu, moșu’ chema pe rând copiii să zică poezii și să le dea cadouri. Era un scenariu, cine după cine și ce poezie să zică. Înainte să-mi vină rândul, a ieșit o fetiță care a zis poezia mea Nu m-am pierdut, am ieșit și mi-am spus poezia așa cum și trebuia (chiar dacă moșu’ o auzea a doua oară). Cadou trebuia să primesc așa că nu mă interesa a fost, n-a fost.” Iris Crețu
Case în copaci. Hamacuri libere în parcuri, care nimeni să nu le fure. Panouri publicitare cu picturi în oraș. (Mitch Buzdugan)
Bun simț. (Anastasia Tăburceanu)
Demnitate și Curaj! (Galina Roșca)
Educație buna (la scara naționala) pentru copii, dar și adulți. (Irina Străistean)
Verticalitate. (Galina Vieru)
O umanitate empatică, pașnică întru totul, care trăiește în pace și armonie cu toate animalele, fără să discrimineze și să rănească pe multe dintre ele. O societate responsabilă, toleranță, educată… Aripi, să simțim și noi cum e să zburăm la propriu. O modalitate de a mânca orice, fără să ne îngrășăm. Un sistem imunitar, care să facă față oricărui virus, să nu avem treabă cu pandemii. Piste de bicicliști în Moldova și pe unde mai lipsesc. Mai multă iubire. (Tam Tararam)
Miliardul. (Valeria Vulpe)
Времени и сил для тенниса и гитары. (Elena Culic)
Libertate. (Natalia Djandjgava)
Unire nu avem, dar era bine sa fie!!! (Vera Gajiu)
Recunoștința. (Frau Carolina)
Cojones! (Arcadie Cotruță)
Obraz…respect…motivație de a schimba lucrurile. (Lazari Alexei)
Pâine cu unt din ciocolată/margarină „Rama”, „Delma” și cu ceai
Lunch
Borș cu varză
Zeamă de pui
Dejun:
Macaroane cu brânză
Cartofi prăjiți
Fasole cu murături
Hrișcă cu ceapă prăjită și pastă de roșii
Mămăligă
Pulpe de găină prăjite (pulpele alea de broiler congelat)
Cartofi fierți în coajă cu scrumbie
Macaroane “po flotski”
Jumere cu orice
Zakuskă
paștet polonez din curcan
gingirică în sos de tomate
Desert:
Pâine înmuiată în apă și cu zahăr deasupra
Prăjiței
Pirog cu mere
Gogl-mogl
Bomboane din zahăr pe tigaie
Povidlă de perje
„În anii 90 nu prea primeam salarii… cu aniii :(( Cumpăram grâu, făceam făină și coceam pâine, plăcinte, învârtită, blinele… Cartofi in orice mod, mai des prăjiți; sarmale cu orez plus hrișcă (tare gustoase), desigur, conserve de legume în asortiment. Nu prea cumpăram producte, salamul era lux. Faceam unt din smantana, scurgeam zerul din chefir si din ceea ce rămânea plus zahăr făceam cremă pentru medovic. Erau multe rețete din nimic să faci ceva gustos.” Naty Culea
„Noi din economie mai și coceam… Pâine, turte… Diverse plăcintele cu cartofi, varză murată (verzi se zice la noi, varză cu morcov). Terciurile cu ceapă prăjită, supele de post, pastele și cartofii erau la ordinea zilei.” Maria Dulap
„Macaroane “po flotski”. Doar tata le făcea. Erau macaroane cu tușoncă.” Veronica Sîrbu
„Щи на костях. Продавались так называемые суповые наборы – фасованные кости. Мама варила большую кастрюлю, чтобы был обед нам, когда со школы вернёмся, а вторую кастрюлю варила среди недели, и для этого вставала в 5 утра, чтобы успеть на работу.Я со второго класса сама приходила со школы и грела себе на плите три половника щей в ковшике.” Anastasia Danilova
„Cartofii prăjiți desigur )))) rock’n’rollul lui ‘90” Doina Martin
„Cartofi fierți în coajă cu scrumbie, cartofi prăjiți cu varză murată… mâncăruri simple mai pe scurt. Sigur că nu lipsea zeama de găină cu tăieței de casă, și mă uitam cum ne împărțea mama găinușa, nouă ne dădea bunișorul, iar ei își lăsa gâtul și scurmușele și când o întrebam, ea zicea că tare îi mai place gâtul… Abia când au trecut ani și am început a împărți găinușa din zeamă copiilor mei și îmi lăsam exact ceea ce își lăsa si mama, am înțeles de ce îi „plăcea” mamei așa de tare gâtul. Mamele noastre, mamele…” Galina Roșca
„Cel mai renumit desert de pe atunci sau un pic mai târziu, era pâine înmuiată în apă și presurată cu zahăr. Ronțăiam cu toată mahalaua până burta acoperea drumul Mama făcea cele mai gustoase pârjoale din lume, iar când scotea pâine proaspătă din cuptor, ah, ce bunătate era acel călcâi aburind de pâine și cu o cotletă ! Nu prea vedeau salariul pe atunci părinții mei și mama făcea din nimic întotdeauna ceva gustos. O dată întoarsă de la școală, flămândă ca un lup, am simțit din verandă un miros foarte frumos. Pe plită mă aștepta prima posibilitate de a vedea o tigaie mare, mare cu morcov prăjit cu unturică. Vai, ce bun a fost !” Galina Vieru
„Mămăligă cu jumere, era plin beciul cu borcane și când nu mai știai ce să mănânci, topeam jumăre. De fapt și cartofi prăjiți cu jumere, ouă prăjite cu jumere, mai în scurt, totul cu jumere.” Nata Scobioala
„În perioada școlii, în fiece dimineață mama îmi lăsa pe plită, terci cu lapte. Fiecare dimineață cu diferite terciuri și toate cu lapte.” Tusia jurminskaya
„Pirog. Mama des făcea pirog cu mere. El nu mereu ieșea. Uneori era negru tare, nu se ‘ridica’, alteori era nalt și frumos. Dar mereu era tare dorit și plin de iubire.Bunica mă alinta cu gogl-mogl. Îl bătea cu furculița tare rapid și eu îl savuram muuuult. Ea zicea că asta era desertul copilăriei ei. Iată și al meu.” Constanța Dohotaru
„La începutul anilor 90 eram la Iași, la liceu. Aveam un ceaunel tare mic, în care încăpea un pumn de cartofi taiați pai. Atât de bine îmi ieșeau, că am mâncat o săptămână la rând cartofi pai. Dacă nu începea să mă doară ficatul de la atâta prăjit, continuam :)))). Altă mâncare des întâlnită la gazda la care stăteam cu alta moldoveancă erau spaghetti cu brânza de oi și ceapă prăjită. Și acum, uneori când mă apucă nostalgia, le mănânc. Tare bune” Maia Metaxa
„Partea de deasupra la pâine care avea o fâșie tare (un fel de dungă tare) o rupeai și efectiv o rodeai până o aduceai de la magazin acasă.” Iulia Cotonet
„Eu mâncam des ghiozlomele/ghizlomele. Etimologia cuvântului e turca “gözleme” și s-a păstrat probabil pentru ca locuind in satul Cociulia, la sud, pe lângă Găgăuzia, a reușit sa reziste celorlalte denumiri. Erau niște semilune, dacă tot e că vorbim de turci, umplute cu brânza de vaci și de oi cu ou și mărar; cu curechi murat călit cu ou; cu visine. Ce bune mai erau!!! Le făcea mămica (bunica) și le făcea și mama. Ah, se mai umpleau și cu cartofi cu ceapa și ou. Le fac și eu uneori ca sa îmi amintesc de copilărie. Ce frumoasa și gustoasă a fost!!!” Vera Gajiu
„Când ne era dor de ceva dulce, prăjeam turte pe tigaie în ulei. Trebuia să fie foarte subțiri ca să fie crocante, apoi presurate cu zahar. Torte faceam doar cu fetele la școală sau acasă la cineva mai priceput. Nu-mi ieșeau niciodată. În rest, meniul de mai sus, văd că parcă ne era scris la toți să mâncăm la fel.” Diana Mihuta
„Manca mi s-a întipărit clar. Ai mei îmi puneau o farfurie mare și mâncam de pe o taburetcă. Fiindca mâncam încet și fără poftă, mă lăsau singură la bucătărie și ei priveau televizorul în altă cameră. Mâncam manca în două cu lacrimi și visam la un prieten imaginar care sa o mănânce pentru mine. Acum însă o iubesc și o asociez cu grija părintească, o fi vreo variatie de Stockholm syndrome” Otilia Vlasov
„Povidla nu ajungea bine în beci, că deja o mâncam și mai mult cu lingura cea de lemn direct din ceaun.( cred că era și capul plin de funingină de la ceaun și de la foc)Cociugăritul era la modă în verile din Moldova , nu la mare tolonită sub umbrelă.” Anna Chirinciu
„Iarna, când era frig, făcea mama cartofi copți cu scrumbie si totodată încălzea bucătăria.” Mihaela Zubcu
„Slănină tăiată mărunt prăjită pe tigaie cu ceapă la care se adăuga pastă de tomate. Tăticul meu pregătea, îmi este dor de acele timpuri, astăzi mănânc practic tot ce ne oferă un market, dar tata nu mai este cu noi.” Elena Iordachi
„Mirosul copilăriei mele e a bostănei prăjiți în ou și făină. Asta era peste o zi din iunie pân în septembrie. Toată casa mirosea. Am vreo 15 ani de când încerc să le repet gustul, încă fără succes.) Și la tot se facea piureu de cartofi. Și iarna, și vara.” Cristina Guțu
„Snack dulce: pâine cu unt (ei cum, mai des margarina „Rama” ) + zahăr deasupra. Snack sărat: pâine stropită binișoor cu ulei + un pic de sare deasupra.” Iris Crețu
„Fasole. Mai întâi mama făcea supă din cele fierte, apoi prăjea ce rămânea cu legume, iar dacă mai râmâneau din cele fierte, făcea și făcăluite. Din asta mâncam vreo două zile. Scenariul se repeta o dată la două săptămâni. poi mai era pâinea fierbinte cu vin. De fiecare dată când bunica cocea pâine, o scotea fierbinte și o rupea. Apoi într-un vas punea vin roșu de casă cu zahăr și noi întingeam acolo cu pâine fierbinte desertul preferat :)) ” Alina Gârneț
„Se tăia un porc pe an. Carnea lui se tochea, adică se prăjea la ceaun, în mijlocul ogrăzii. Rezultatul se numea: carne tochită sau tochitură. Trebuia să ai grijă, să îți ajungă toată iarna. Nu voi uita niciodată acel miros. Felul de mâncare: carne tochită, cu măligă și brânză. În serile de iarnă era f des în meniu. Puteai arunca în tigaie și un ou. 2. Pâine cu carne tochită de porc. Se venea de la școală și se lua:- un darab de pâine- în borcanul în care fusese carne tochita. De obicei, în astfel de borcane, la fund rămânea carne mărunțită (suvite) în două cu untura de porc. Se ungea pâinea cu aceasta compoziție, se infibgeau în ea caninii, iar în altă mână se înșfăca un cățel de usturoi. Era bun.” Howgh Manitou
„Era 6 mai, ziua mamei, și au început crampele nașterii. Mama merge la maternitate dar fiind prea puțin dilatată și fiind duminică și anul 90, au trimis-o acasă. Au zis să vină când chiar naște. Mama merge acasă și a 2-a zi se sparg apele. Revine la spital și în cateva ore naște – pe 8 mai. Era 6 mai, ziua podului cu flori. Tata era plecat la Iași la o expoziție dedicată acestui eveniment, la care visa toată viața. Mama îl sună cumva și anunță că a născut o fetiță. Tata îi zice să-l aștepte că el vine cu numele. Mama folosește temporar Coca. Tata trage o beție cu artiștii din Iași. Un domn (mereu uit numele) îi zice să mă numească în cinstea mamei lui, care ‘era o doamnă tare respectată și extraordinară’. Peste 10 zile tata vine acasă și aduce numele – Constanța.” Constanța Dohotaru
„Tata mi-a dat nume. Așteptau băiat – era să fiu Radu – și când am revenit de la maternitate, tata a făcut câteva cercuri în jurul pătuțului, a pronunțat verdictul „măcar e frumușică” și au decis cu mama că o să mă cheme Lucia, în cinstea nu știu cărei actrițe iugoslave (sau italiene – nu e clar aici)” Lucia Aprodu
„Of, eu trebuia să fiu nimeni altcineva decât Svetlana. Și a venit bunica și a zis: „Ptiu, bată-vă să vă bată. Fata asta e neagră ca tăciunele. Care Sveta?” Și uite așa am devenit Angela. Conform romanelor de mare cautare: Angelica i koroli. Tot lumină, da mai neagră asa de felul ei.” Angela Stafii
„Pe mine m-au numit Mihaela o bucată de vreme (sunt născută de Sf. Mihail), da’ apoi tata s-a gândit că la școală / grădiniță copii mă vor numi Mișa, Mihai și au hotărât să îmi schimbe numele. Plimbându-se pe la nu știu ce muzeu, au văzut un tablou cu zeița vânatorii Diana, cum stătea victorioasă alaturi de 2 tigri sau lei, pentru că tare i-a placut imaginea, a decis să mă cheme Diana.” Diana Mocanu
„Eu mi-am dorit ca fiica să fie Awdry, ca din filmul Twin Peaks, da soțul toată graviditatea mea spunea că parcă e un nume de câine și tot hămăia, sau mă lua peste picior: „Odri, Odri, ko mne!” Deci, am o fiica minunată Alexandra. Dar uneori, în capul meu, tot Odri o numesc.” Lucia Ceh
„Tata avea mai multe opțiuni: Andrada, Adriana sau Flavia. Mama nu era încântată. Așa că a prins momentul când a plecat tata la serviciu, a luat actele și dusă a fost la “ЗАГС», de unde am devenit Sabina. Numele l-a găsit într-un roman pe care-l citise când era gravidă. A fost o decizie bună, cred eu, am avut un nume nesovietic la vremea aia.” Sabina Cerbu
„Bunica din partea tatălui a vrut să mă numească Casandra, dar tata venise din Ucraina cu o plastinca și asculta în continuu piesа Оксана ( lansată in 1977) de trupa Вия Пламя (ascult-o aici) Tata a zis – o numim Oxana și punctum. Dar surorile și mama și până acum mă numesc Kasandruța. ” Oxana Munteanu
„Mama mea venită la Chișinău, mereu stătea la unchiul meu, fratele ei în академгородок, la Telecentrul, și pe acolo normal că erau oameni mai pradvinutîie, boema adicătelea și a auzit ea la o vecină care avea o fetiță pe care o numeau Găbița, Găbișor, Gabrelușa. Și iată așa mama mea s-a inspirat. Cel mai greu a fost pentru bunei, tare greu s-au obișnuit cu numele meu și mereu mi-l schimonoseau. Nemaivorbind că popa a refuzat să mă boteze cu acest nume deocheat. Așa că eu mai am un nume, dar numai pentru biserică și proceduri de-a lor.” Gabriela Rotaru
Numele bunicii din partea mamei… dar și sunt născută aproape de sărbătoarea Sf.Maria (28august). Mama, de fapt, nu știa sexul, dar bănuia că sunt băiat și în timpul travaliului mă striga „Marcel”! Pentru colegi și persoane mai îndepărtate sunt „Maria”, pentru ai mei mereu voi fi „Maricica” Maria Petica
„Eu i-am ales surorii mele numele Catea – de la Ca(r)tea Albinuța. În timp ce copii dormeau cu jucării de pluș, eu dormeam cu Albinuța. Numele mi-a fost ales de tata – mama voia să fiu Gabriela.” Nati Vozian
„Eсли бы был мальчик, назвали бы Андреем – в честь папы папы. Утешает только, что у дублирующих для детей имена самих родителей ещё меньше фантазии. Хотя и не очень утешает ) Мне повезло, мне моё имя нравится.” Elena Culic
„Tristă tema numelui, recunoscătoare, dar totuși… Numele a fost ales în cinstea unei fetițe pe care fratele cel mai mare, pe atunci vreo 5 ani, tare o mai îndrăgea…. deci Natalia. Partea tristă e ca din Natasha tri rublea i nasha nu am mai ieșit. Și tot crescând, ‘Natalia’ parea atât de pompos că mai toata lumea mă numea Tofan, Tofanița, Tofăneața samd. Cel mai genial a fost fratele cel mai mic…. prea lung și complicat era Natalia și azi eu sunt Titi. De unde și până unde, nu stiu, dar în Titi mă regăsesc. Numele nu îl mai schimbi și ferice de Julio Iglesias (ascultă aici) și Natalie Portman… Cu ei Natalia suna mai bine.” Natalia Tofan
„Părinții mei s-au dus la biblioteca publică și căutau inspirație în enciclopedia de nume. Mama ducea sarcina tare greu. Și iată când au ajuns la numele Alisa, ei i s-a făcut rău din nou și căutarea nu a continuat mai departe de litera A. După asta nu s-au mai uitat prin cărți, iar când m-am născut și tata a venit cu adeverința de naștere, mama l-a întrebat – “ce nume i-ai pus?”. – “cum ce nume? Alisa!” Alisa Sirotina
„Viorica – pentru că m-am născut în ultima zi de iarnă (28 februarie) și mama a zis că a văzut apariția mea ca sosirea primăverii. S-a gândit la primele flori – viorele. P.S. Bine ca nu mi-a pus Ghiocica.” Viorica Melnicenco
„În ale mele primele două săptămâni am fost Mihaela. Tata avea o verișoară la Brașov cu același nume. Tatăl ei, fratele bunicului patern a reușit să fugă peste graniță, înainte de a veni sovieticii. Se vedeau tare rar. Eu fiind prima nepoată la bunici paterni, și tare iubită mai ales de bunica (a avut doi băieți) a protestat și îi spunea mamei: Ei cum sa dezmierd eu fata asta. Să îi spun „Mihăiță, vino la bunica”?! I-a făcut mamei o listă de nume. Și, eu fiind născută pe 1 mai, mama a hotărît să fiu Maia. Tata nu a protestat. Și nu regret deloc. Le sunt tare recunoscătoare pentru numele meu. M-a ajutat mult în viață. Am și un set: cană, farfurie, un fel de ulcioraș de la sanatoriu din Piatigorsk, unde se afla bunicul cînd m-am născut: На память Михаэле от дедушки. (of, sper că este pe la țară )” Maia Metaxa
„Simplu, a fost mama la film în club, la sat și filmul se numea Esenia (vezi aici). Numai că în original e cu Y, Yesenia, în fine… în 1983 cu Y cred ca era prea de tot.” Esenia Satirov
„Părinții mei erau siguri ca eu voi fi Mihai. Când colo îs fată. A venit mama de la maternitate acasă. Eu tot încă fără nume. Sună nănașul părinților mei să întrebe cine s-o născut și cum îl/o cheamă. Mama zice că încă nu am nume. Și iata nanu meu Ion începe la telefon (după vreo 3 pahare de vin) să dea nume de fete : Maria, Ana, Tania, Natașa, Leonida, Silvia, Laurenția, Marcela, Elena… Mamei i-o plăcut Laurenția. La botez tot o zis preotul că nu este așa nume bibilic. M-a botezat Eufrosinia. Bunelul meu toată copilăria m-o numit Frăsîna.” Laurenția Schulz
„Mama știa de prințesa Diana, da zicea că și Laura e frumos, da când m-au botezat, mi-au pus numele la biserică Ana, mama s-a bucurat că m-a numit Diana, cică Ana de două ori. Bunelului nu-i pre plăcea numele și mă numea numai – Mihuță.” Diana Mihuță
„Mama, fiind însărcinată, citea „Urme pe prag” de Alexei Marinat, eroina principala fiind Sandina. Bunica din partea mamei nu putea pronunța (ca mulți alții și nu înțeleg ce e așa greu… ) așa că eram strigata Sanda. Chiar și la școală în catalog ma scriau Sanda până am început sa protestez ca eu îs Sandina, nu Sanda și ferească să-mi greșească numele prin diplome… Ah da… Nici popa nu m-a primit cu așa nume în biserica și m-a botezat Alexandra.Vai de numele meu.” Sandina Bogatu
„Așa o chema pe o colegă de grupă de la Meducilișce. Doar că aceea era Dana, iar tantele de la SSC au spus că Dana nu există, așa că fie Daniela, fie alt nume. scurt pe doi. P. S. Nici părintelui nu ia plăcut Dana, m-a botezat Domniana.” Daniela Borodachi
„Părinții mei (și apoi și eu) trăiau la gazdă în Chișinău, într-o familie de etnici ruși. Aveau casă la Schinoasa de acum. Eram într-o relație foarte bună cu familia asta formată doar din femei, din câte țin minte – 3 generații. Ele aveau o carte cu nume și semnificația numelor. Părinții cu gazda se uitau prin carte și au dat de Arina – scria ca sil’naia, nezavisemaia devochika. Și le-a placut descrierea. Familia respectivă apoi s-a mutat în Rusia. Vreo doi ani în urmă au revenit în Moldova, în vizită, dupa mulți ani… Și au ținut să îi găseasca pe părinții mei (au facut niște lucru de detectiv ca să deie de nr lor de telefon). Ne-am întâlnit și femeile celea erau tare fericite să mă vadă.” Arina Crețu
„Eu m-am născut de sărbătoarea religioasă Buna Vestire (când fecioara Maria afla că e însărcinată) și bunica (femeie foarte religioasa) le-a propus parinților să mă numească Maria, citez: “ca să n-o supărăm pe fecioară”; tatăl meu a refuzat pentru că avusese o prietena înainte de maică-mea cu acest nume. Atunci bunica a propus Marina sau Mariana… și s-au oprit la Marina, dar plănuiau să mă numeasca Nadejda.” Marina Musteață
„Pe vremea când m-am născut eu, era tare la modă numele Galea, cel puțin așa mi-a spus mama, când am întrebat-o de ce au procedat așa cu mine… nu-mi plăcea numele meu. Dar odată, pe la sfârșitul anilor 90, eram la Kiev, în Clinica de Ortopedie, internate cu fata mea și așternând patul, cub saltea găsesc o iconiță cu Sfânta Muceniță Galina, ( habar nu aveam că există) care este sărbătorită exact cand m-am născut. Din momentul cela m-am împăcat cu numele meu.” Galina Roșca
„Mama mea era probabil încă amețită de hormoni și tare voia să mă cheme Dulcineea sau Dulcinela, nu mai știu exact. Tata se împotrivea. În pană de idei, vreo câteva zile toți îmi spuneau coca. „Uite că plânge coca ceea mică.” Noroc de badea Vadim care a venit și a zis că trebuie să fiu Dănuța.” Daniela Ciobanu
„Evident, mama citise “Enigma Otiliei” când era gravidă și i-a plăcut mult eroina. Eram unica Otilie prin zonă, mulți ani. Rușii din curte nu înțelegeau ce e cu numele ăsta și mă numeau Atsilia. Am citit și eu cartea de multe ori, iar ultima oara găsisem destul de multe coincidențe cu viața și personalitatea mea de atunci. Be careful what you wish for, they say) Nemaivorbind de faptul că au fost destule persoane care au citit cartea ca să înteleagă “enigma”, dar făra mare folos. Îmi ador numele și pe Otilia lui Călinescu, dar deja mergem pe drumuri separate.” Otilia Vlasov
– Într-un interviu, ai menționat, că „pentru a supravieţui în Moldova, ar trebui să fii tanc”. În alte țări nu e așa sentiment? Sau în general, lumea capitalistă te face să te simți „tanc”, nu? Mereu competitiv, mereu conectat, insensibil. Ce te face „tanc” în Moldova?
– Nu cred ca lumea capitalistă te face „tanc”, cred că te face robot. În acel interviu m-am referit la sentimentul că trebuie să fii „tanc” ca să nu te lași călcat în picioare de alții. În Moldova, am impresia, că nu prea există spațiu personal și distanță, orice trece pe lângă tine trebuie neaparat să te atingă, bruscheze sau să ți se bage în suflet, sau, și mai bine, să te învețe ceva, să te pună la punct. Am trăit asta foarte des la Chișinău. Trebuie sa fii „tanc”, ca să nu simți nimic din asta și să nu-ți pese să fii așa masiv, monolit și cu piese care nu se detașează.
–Duci lipsă de comunitate în Moldova?
Nu, nici în Moldova, nici în alta parte, nu prea sunt atașată de ideea comunității, îmi plac întâlnirile „ tete a tete” unde spațiul de discuție să ramână un moment privilegiat. Mă plictisește agitația și vorbăraia, desigur, comunitatea nu e despre asta, dar așa asociez eu cuvântul.
-Comunitate nu e neaparat lume peste lume. Poate fi mahalaua, vecinul de peste gard, la care mergi după sare ori două fire de busuioc. Oameni cu care co-creezi un spațiu, la asta mă refeream.
-Dacă te referi la mahala în asa sens, cred ca e important să găsești oamenii care vibrează la fel și poți fi liber, dar asta nu neaparat e vecinul. Revin la ideea spațiului personal, acest lucru e cam complicat în „mahala”, vecinătatea din Moldova, de exemplu.
-Ce fel de copac te simți în Moldova? Înflorit ori ba? 🙂
-Mă simt o iarbă pe un deal, aproape ca în pictura „Meditație” realizată acum în perioada de carantină, când te apropii, descoperi o lume întreagă.
-Iarbă pe lângă copaci?
-Când am zis iarbă, e despre un loc foarte special, pe un deal, lângă satul Poiana, unde există așa o iarbă care e foarte aproape de cer.
–Unde mai ușor vine dorința de a picta, în Moldova ori Belgia? De ce?
-Încerc să combin stări diferite de spirit, acolo, aici.Cred ca e mai usor, tehnic vorbind, în Belgia, fiindcă am un atelier mare, dar Moldova ramâne un rezervor de impresii și idei.
-Spune-mi mai multe despre Cornești.
-Este locul unde stelele sunt cel mai aproape.
-Se cere acum și o poezie:)
-„Lîngă lacul cel albastru…” care, în realitate, e o băltoacă.
– Crezi în faptul că orice om e artist? Ori doar cei cu un grad sporit de sensibilitate?
-Cred că oamenii ar trebui să acorde mai mult timp activităților creative, dar „artist” e un pic altă istorie, artistul e cel care are și un mesaj de spus și îl asumă, cel care inițiază un dialog invizibil cu un public, cel care oferă posibilitățile unor insule. Nu cred ca toți au dorința de a se „deschide” și „expune” în fața altora, aceasta necesită o doză de curaj și maturitate.
-Curajul de a fi vulnerabil îl face pe artist… artist?
-Cred că în expresia artistică e vorba de „dezgolire”. E curajos să-ți poți asuma vulnerabilitatea fără a supra-analiza.
– Am ajuns la concluzia că fiecare artist are nevoie de un ritual care îi permite să se conecteze cu sine, cu Universul pentru a crea ceva. Cum te induci în acestă stare? Sau vine cumva de la sine?
-Cred că sunt mai multe momente care mă ajută să mă concentrez, unul universal, este momentul când îmi curăț paleta și fac ordine pe masa de lucru, asta, cumva, inițiază niște procese mai creative.
–Fiecare își are propria meditație, care-i a ta?
-Meditez cred că mult și diferit 🙂 dar m-am prins la ideea că intru în proces meditativ când prepar o nouă pânză, cu straturi succesive de gesso, un proces destul de plictisitor, dar atât de prezent, se deschide un spațiu de discuție cu acest nou support, care încep să mi-l aproprii, să-l îmblânzesc, să-l fac al meu, să lucreze cu mine.
-Ce te face fericită?
-Zilele de vară mă fac foarte fericită, plimbările pe dealuri, de fapt, orice timp lung petrecut în natură, plaje pustii sau păduri, statul la rug, dormitul sub stele, mersul desculț prin iarbă, scriind asta îmi dau seama ca sună foarte „miau” romantic:)
-Acest virus a schimbat multe și în lumea artei ori nu esti de acord? Vom trece la expoziții online? Iți place aceasta idee?
-Sper ca nu vom trece total la online, asta ar fi complet un antisens al creației. O lucrare nu e doar o imagine, e și o energie pe care o simți doar în contactul direct. Plus, sunt multe forme în arta contemporană, care nu-și au sensul decât în spațiu real, imersiv; o performanță sau o instalație privită ca un video nu are decât un sens documentar, nu poți interacționa și respectiv, simți.
-Lumea modernă se va robotiza, crezi că în artă roboții au vreo șansă?
-Șanse cred că au, sper să nu aiba și orgolii 🙂
-Șanse au? De ce? Arta doar nu este făcută din coduri:) Ori vor avea și ei trăiri și simțuri?
-Cred că vom ajunge să vedem și roboți cu trăiri, cât de aproape vor fi ele de ale noastre nu știu, încă nu-mi pot imagina așa o lume.
-Ai pierdut vreodata credința în tot ceea ce faci?
-Sigur, au fost momente și momente, mai degrabă am pierdut sensul, a fost nevoie de un mare restart în întreaga mea existență. Cred ca noi, periodic, avem nevoie de restartare și de răspunsuri sincere la întrebări simple: ești acolo unde îți dorești?! lucrul tău îți aduce satisfacție, sens?! ești cu persoana care îți corespunde?! etc. Cumva e nevoie peridoc să ne verificăm busola interioară.
-Aha, să-ți curăți lentila?!
-Exact!
-Ce reminder ar trebui să existe în capurile noastre, ca să nu ne lăsăm pradă disperării? Ai vreun antidepresant?
-Cred că întrebările de mai sus și mai ales răspunsurile la aceste întrebări.
–„Noi toți învățăm de la popor” zicea Tolstoy, tu ce ai învățat de la propriul popor?
-Am învățat exact ceea ce acest popor încă nu a ajuns să învețe: să nu mă las călcată în picioare, umilită, manipulată, să-mi cunosc valorile și defectele fără a cădea în extreme. Să cred că ne putem realiza visele, că nu există căi ușoare, că nimeni nu e vinovat de istoria ta, că oricând totul poate deveni frumos atunci când pui suflet în ce faci și să crezi, mult. Să apreciezi valoarea ta umană, să ai memorie bună, să nu te formalizezi, să nu-ți fie frică să ieși din cadrane definite, să o apuci pe acolo unde îți spune inima și intuiția.
–Vrei să te întorci acasă? Ce este pentru tine acasă?
-Am primit des întrebarea asta. Sunt momente când vreau să mă întorc în Moldova, dar acea Moldovă nu mai există.
Există alta în care cu greu îmi găsesc reperele. Nu vreau să scuip în țara de care mi-e dor și nu mai există, dar mi se face greu pe suflet când revin în Moldova, simt disperarea și haosul din priviri și foarte multă răutate, mai ales în ultimii ani simt asta tot mai acut.
La Cornești mai regăsesc bucurii, poate fiindcă m-am izolat cumva de restul realităților de acolo. Casa pentru mine a devenit un concept mai vag. Am acest sentiment de revenire acasă și când mă reîntorc la Bruxelles.
-Un viitor artist trebuie neapărat să treacă prin facultate?
-Nu neapărat prin facultate, dar o instruire, inițiere și contacte în lumea artistică ajută la formarea unui tânăr artist.
-Cum să înțeleagă părinții că copilul său are un potențial mare de a devini artist? Cum să nu se sperie și să-l îndrume corect?
-Cred că mama trebuie doar să-și iubească copilul și să nu-l încurce cu propriile frici și proiecții:)
-Ce îl formează pe un artist?
-Un mediu cultural, fără îndoială.
-Mediu cultural din țară?
-Da, din țara unde locuiește.
-Ce prezintă pictura finalizată? Conștientul, inconștientul, legătura cu Dumnezeu, Universul ori…?
– Pentru mine reprezintă un portal prin care te conectezi cu ce vrei tu.
-Cu ce te conectezi tu? Cu propriul copil, cu natura, reieșind din lucrărie tale. Ce îți dă această conexiune?
-Desigur că depinde de subiectul la care lucrez, dar am observat că natura și copilul interior sunt acele două elemente care nu le pot separa în procesul de creație, revin la ele și călătoresc în afara timpului, undeva prin păduri, dealuri, râpi înflorite.
–De cât are nevoie un om să fie fericit?
-De cât mai puțină rutină și cât mai mult aer.
–Ce înseamnă rutină în cazul dat? Nu obosești de la atâtea schimbări per zi? Fericirea nu e oare în noi?
– Când zic rutină mă refer la acele lucruri care le facem automat și zilele seamănă între ele, nu zic că trebuie să facem schimbări de tot felul, poate e necesar o mai multă prezență în acțiunile simple, o conștientizare a gesturilor și a gândurilor. Fericirea e în noi, dacă o scoatem la lumină, atunci toate lucrurile simple, cotidiane pot deveni o sursă de plenitudine.
E foarte fin hotarul între ce numești tu „ritual„ și ce numesc eu „rutină”, diferența e în prezență.
– Descrie o zi „zen” 🙂
– Sunt zile când mă pot dedica complet picturii, când simt că nu sunt hotare între mine și ce produc, sentimentul de comuniune cu propiul eu, contopire, când nu mai există timpul pe care obișnuim să-l calculam.
Nu țin minte ziua când nu mai credeam în moș, dar matincă asta era încă de la grădiniță 
– frat-miu mă mai uita uneori lă grădiniță, telefoane mobile – ioc, și stăteam eu cu dădaca și iubitul ei în curtea grădiniței și așteptam… cred că atunci am auzit prima dată cuvinte necenzurate :))- cu foarte mare rușine trebuie să recunosc că uneori mă mai scăpam în chiloței și era o educatoare care reacționa extrem de adecvat, dar alta insista să întrebe în gura mare – IAR ???
mi-e dor de el.” Natalia Mateevici
Nu m-am pierdut, am ieșit și mi-am spus poezia așa cum și trebuia (chiar dacă moșu’ o auzea a doua oară). Cadou trebuia să primesc așa că nu mă interesa a fost, n-a fost.” Iris Crețu
Erau macaroane cu tușoncă.” Veronica Sîrbu
Abia când au trecut ani și am început a împărți găinușa din zeamă copiilor mei și îmi lăsam exact ceea ce își lăsa si mama, am înțeles de ce îi „plăcea” mamei așa de tare gâtul. Mamele noastre, mamele…” Galina Roșca
Mama făcea cele mai gustoase pârjoale din lume, iar când scotea pâine proaspătă din cuptor, ah, ce bunătate era acel călcâi aburind de pâine și cu o cotletă 
) + zahăr deasupra. Snack sărat: pâine stropită binișoor cu ulei + un pic de sare deasupra.” Iris Crețu
desertul preferat :)) ” Alina Gârneț
Ah da… Nici popa nu m-a primit cu așa nume în biserica și m-a botezat Alexandra.Vai de numele meu.” Sandina Bogatu
Mahala 